RaduFire

Sunt în al doilea an de master și, sincer, uneori simt că motivația pentru cercetarea tezei mele e pe cale să moară sufocată în avalanșa asta infinită de articole, metode și date care nu mai vor să se lege. Mă întreb dacă nu cumva problema e că încerc să fiu prea perfecționist, să înțeleg totul dintr-o dată, când poate o să fie mai sănătos să accept că procesul ăsta e mai mult o călătorie cu hopuri și pauze, nu o cursă contra cronometru unde fiecare zi trebuie să aducă o revelație. Am început să consider pauzele ca parte din cercetare, nu anihilare a ei - pentru că uneori, de exemplu după o zi în care am citit vreun studiu năucitor despre biologie moleculară (departe de domeniul meu), am nevoie să mă deconectez ca să pot procesa mai bine când mă întorc la subiect. Cum vedeți voi chestia asta cu menținerea unui echilibru fără să îți pierzi cu totul avântul? Ce trucuri folosiți când simțiți că totul devine o monotonie care amenință să vă reducă la o „mașină de scris"? Așa, să nu simt că sunt singurul care se chinuie cu asta…