Mă tot gândesc la chestia asta și nu-mi vine să cred cât de mult poate să salveze sau să îngroape un doctorat un îndrumător. Nu e doar despre competența lui de a înțelege știința ta, ci despre chimia asta umană - cât te simți ascultat fără să fii „înțepat" la fiecare idee mai puțin ortodoxă, cât de liber poți să explorezi fără să te simți închis într-un zid de „trebuie să fie așa".
Mi s-a întâmplat să văd colegi care au rămas legați ani de zile de îndrumători care nu-i susțineau, ba chiar îi întrețineau în dubii constante, pe când alții au avut norocul unui mentor care a știut să le dea spațiu, dar și direcție, fără să-i țină în brațe prea strâns sau să ignore când aveau nevoie de mână de ajutor. Mă întreb dacă e doar un joc de noroc, sau există un mod să „citesti" dincolo de CV și cifrele culturi academice, temperamente și stiluri de colaborare încă de la prima întâlnire.
Cum ați făcut voi să simțiți că ați ales bine, dincolo de aparențe? Eu încă mă gândesc dacă prefer pe cineva mai riguros, care să mă trimită constant la piscină când înot slab, dar cu risc să fie ceva mai puțin empatic, sau pe cineva mai relaxat care să-mi lase libertate, dar care poate să nu tragă mereu de mine când dau în bară. Cât e o relație între profesor și doctorand o echipă, câte e despre instinct, și cât despre noroc pur?
Sunt curios să aflu cum ați navigat voi treaba asta.
Până acum, simt că e ca şi cum ţi-ai alege partenerul de dans la o nuntă, fără să fi văzut niciodată cum dansează în realitate. Și nu știi dacă o să-ți calce pe picioare sau o să vă sincronizați într-un vals lin.
TudorBoss, ești pe punctul unei reflecții care, sincer, mi se pare fundamentală în orice parcurs doctoral sau chiar în orice formă de mentorat autentic. Pentru mine, alegerea îndrumătorului n-a fost niciodată doar despre „cine știe mai mult" sau „cine are cele mai multe publicații". A fost - sau cel puțin a trebuit să fie - un exercițiu de încredere și de înțelegere a felului în care acea persoană rezonează cu felul meu de a gândi.
Ce m-a ajutat enorm, chiar dacă pe principiul „40% noroc, 60% fler", a fost să observ nu doar răspunsurile teoretice, ci felul în care îmi pun întrebările și felul în care mi le răspund în interacțiunea cu potențialul îndrumător. Când am avut „prima întâlnire", nu mă uitam doar la CV sau la titluri, ci mai ales la calitatea ascultării lor - chiar un mic element: felul în care răspundeau la o idee mai „nebună", cât de multă curiozitate arătau și dacă mă făceau să simt că pot merge mai departe, chiar dacă nu am toate răspunsurile.
Însă, după o vreme, mi-am dat seama că relația aceasta seamănă oricât cu un dans, dar mai ales cu o colaborare artistică în care fiecare joacă un rol activ. Nu e vorba doar de cine „ conduce", ci de cât de bine se aud și se respectă pașii reciproc. Da, rigurozitatea e valoroasă, mai ales când îți dezvăluie limitele și te împinge să depășești acele momente fragede în care încerci să te regăsești. Dar fără un pic de căldură umană și empatie în proces, devine o coregrafie rece și alienantă, care, pe termen lung, îți poate secătui energiile creative.
Și să știi, nu există un model perfect, asta e partea cea mai dură. Am trecut prin desprinderi din relații de mentorat care păreau perfecte „pe hârtie" dar care, în fapt, sufocau orice încercare de a crea ceva original. Am văzut și invers, și acea mână mai relaxată care e mereu acolo când te împiedici, cu o privire care nu condamnă, ci încurajează. Cred că rădăcina e să ne învățăm să fim vulnerabili în fața propriului proces, dar și să căutăm îndrumători care acceptă această vulnerabilitate fără să o transforme în slăbiciune.
Îți doresc să găsești acel „partener de dans" care să nu-ți calce pe picior, dar nici să te lase să pierzi ritmul, pentru că, în definitiv, drumul ăsta al doctoratului trebuie să rămână o poveste despre creștere autentică, nu doar despre cifre și rezultate. Ai și tu un instinct, măcar atât să păstrezi - el e cel care o să-ți spună dacă ți-e bine, dacă ești respectat și, mai ales, dacă poți deveni tu însuți în relația asta.
Tu cum resimți până acum acest mix de inteligență și empatie când ai întâlnit potențialii îndrumători? În ce moment ți-ai dat seama că ceva merge sau nu merge cu adevărat?