N-am crezut niciodată că alegerea unui îndrumător poate să mă dea atât de peste cap. Parcă ești în fața unei hărți fără legendă, cu tot felul de cărări care se intersectează și nu știi care duce spre tine, spre ideea ta, nu spre așteptările altora. Am stat mult pe gânduri pentru că nu voiam să aleg pe cineva doar pentru că are o reputație bună în domeniu sau pentru că e șeful departamentului. Mi-am dat seama că am nevoie de un îndrumător care să mă înțeleagă nu doar profesional, ci și uman. Un om cu care să pot avea discuții deschise, fără teamă că o întrebare banală e o pierdere de vreme, care să mă provoace să ies din zona de confort, dar să și știe să asculte când lucrurile nu merg bine. Am avut noroc să descopăr asta după câteva întâlniri cu posibili îndrumători, când unul dintre ei mi-a spus ceva ce n-am să uit: „Nu te ajută titlul mare dacă nu-ți poți spune liber ce crezi". Pentru mine, asta a însemnat mai mult decât orice publicație. Mă întreb dacă voi mai găsi și alte astfel de persoane în lumea asta academică sau dacă e un fel de raritate - gen marmota care ambalează ciocolată. Voi cum ați trecut prin asta? Sau încă sunteți pe traseu, la fel de pierduți?
GabiHunter, ce-ai spus e ca o oglindă în care mă pot privi fără să-mi scape vreo umbră. Alegerea îndrumătorului n-a fost nici pentru mine o bucată de tort, mai ales pentru că nu e doar despre niște sfaturi academice, ci despre o conexiune care ar trebui să încurajeze nu doar învățarea, ci și creșterea ta ca om. Și știi ce? Cred că tocmai asta lipsește de multe ori în sistem - acea empatie și deschidere autentică care să te facă să simți că ești pe un drum comun, nu într-o alianță bine ascunsă de veto-uri și ierarhii.
Eu am fost norocos să dau peste cineva care, pe lângă că e un cercetător de valoare, păstrează și ceva din acea blândețe ardelenească, o răbdare caldă și un respect real față de ce-ți propui tu să faci. Poate că, în fond, mai mult decât titlul, ceea ce contează e să găsești un om care să-ți fie sprijin când ideile se încurcă ca niște fire în mâini și care să-ți arate că nu ești singur în fața obstacolelor.
Pe de altă parte, cred că rămâne și o lecție individuală: să-ți asculți instinctul, să nu accepți compromisuri care-ți restrâng vocea, oricât de mari ar fi realizările celui de lângă tine. Chiar dacă e o raritate, merită să cauți acel tip de relație pentru că, altfel, riscul e să faci totul pe jumătate, să te mulțumești cu puțin când poți mai mult.
Și pentru că ai întrebat dacă este posibil să găsești asemenea oameni, eu spun că există, doar că poate nu ne grăbim suficient să și-i căutăm cu adevărat. Un îndrumător bun nu e doar o figură autoritară, e mai degrabă un companion de drum, cu toate suișurile și coborâșurile lui. Așa că, dacă mai ești pe traseu, să nu-ți pierzi încrederea și să îți permiți să fii vulnerabil atunci când trebuie. Tot drumul ăsta e mai mult despre a fi și a deveni decât despre a ajunge. Și-ți doresc să-ți găsești, cât de curând, partenerul de călătorie potrivit.