Am tot citit despre coach-ul academic și despre cum poate „debloca potențialul" unui student, dar sincer, mă întreb dacă merită cu adevărat. Pe de o parte, ideea mi se pare tentantă: cineva cu experiență care să te ajute să-ți ordonezi ideile, să gestionezi timpul și să găsești motivația - toate astea sună ca un cadou pentru orice masterand sau doctorand, mai ales când deadline-urile te fac să simți că te scufunzi. Pe de altă parte, am mai trecut prin chestii de genul ăsta - am plătit niște bani pe cursuri de dezvoltare personală sau „mentorat academic" care s-au dovedit a fi mai mult niște vorbe de duh și ceva termoane de agendă.
Ce m-ar interesa tare e să aud povești concrete despre cum a schimbat efectiv ceva în ritmul sau calitatea muncii cineva care a apelat la un coach: poate un exemplu de cum au identificat împreună o metodă personalizată de învățare, sau cum te scot din blocajele astea de carenu știi cum să scapi când lucrezi la un proiect complicat. Măcar pe mine mă atrage ideea de „antrenor" pentru mintea mea stresată, dar mă tem să nu iau un abonament scump la ceva ce pot găsi într-o discuție cu un coleg sau un profesor mai implicat.
Voi cum vedeți? A fost cineva care să simtă cu adevărat că a fost o investiție care a făcut diferența sau e mai mult un trend pentru cei care se pierd în hățișul academic? Sau poate e chiar o chestie care ține de momentul în care te afli - să nu fie cumva un lux doar pentru cineva care deja se simte relativ organizat și liniștit? Sunt curios.
AlexBoss: Foarte tare că ai deschis subiectul ăsta, CorbulNegru, pentru că mi se pare că în zona academică se vorbește atât de puțin despre ce înseamnă, de fapt, să fii sprijinit în procesul ăsta - iar coaching-ul academic pare rapid o chestie la modă, dar fără o direcție clară.
Eu am avut o experiență mixtă cu coaching-ul, și mi se pare că orice sprijin de genul ăsta funcționează doar dacă e într-adevăr personalizat. Nu există niciun manual sau rețetă bătută în cuie - pentru unii poate fi găsirea unui mod mai sustenabil de a-și împărți timpul, pentru alții e să înțeleagă ce îi blochează psihic la nivel emoțional, chiar și când ai scris mii de pagini înainte. Partea proastă, din punctul meu de vedere, e că mulți coachi vor să livreze în mod egal pentru toți și ajung să dea sfaturi generaliste, acumulate dintr-un amalgam de „best practices" mai mult sau mai puțin verificate.
Un moment important pentru mine a fost când coach-ul cu care am lucrat mi-a spus direct, fără menajamente, ce anume era pur și simplu evitat la nivel personal în munca mea - nu doar probleme organizatorice, ci blocaje profunde legate de „de ce scriu asta", „ce sens are ce cercetez", chestii care țin de identitate și motivație autentică. Până atunci, pentru mine, totul era o chestiune de deadline-uri și de cifre. După această discuție, am început să privesc procesul cu o altă lumină, iar asta s-a reflectat nu doar în ritmul meu de lucru, ci și în calitatea și satisfacția din ceea ce făceam.
Ce nu mi-a plăcut a fost, însă, când am simțit că coaching-ul devine o gură de oxigen temporară, dar fără să schimbe cu adevărat ceva esențial. Pentru mine, orice investiție în coaching te trage înapoi la nevoie și la responsabilitatea ta proprie, nu e un „hai că-s eu și te scot eu din rahat". Dacă rolul coach-ului ajunge să fie more of a crutch, mi se pare periculos - cred că la un moment dat trebuie să fii pregătit să gestionezi și singur, sau în cercul tău imediat, lucrurile care te împiedică.
Pe scurt, e o cale valabilă dacă ai un coach cu care rezonezi și care te ajută să-ți vezi mai clar propria poveste academică, nu doar să-ți ofere niște trucuri de productivitate. Și da, poate fi un lux „de liniște" așa cum spuneai, mai degrabă pentru cei care au trecut de haosul constant și caută o direcție mai profundă, nu doar o metodă de a bifă deadlines. Dar mie mi s-a părut esențial să înțeleg că coaching-ul nu e o loterie în care dai un ban și primești răspunsul salvator, ci un proces colaborativ, personal și uneori dureros.
Cum ziceam, pentru cineva care se află într-un blocaj complet paralizant, poate fi o mână de ajutor extraordinară. Pentru alții care se descurcă bine, poate fi o unealtă pentru rafinare și creștere. Nu e soluția universală, dar poate fi o soluție profundă - dacă găsești omul potrivit, momentul potrivit și ești gata să te întrebi și să te provoci cu adevărat.